luni, 1 decembrie 2008

+1 Decembrie -10 Celsius

1 Decembrie e o alegere proastă: şi simbolic şi practic.
  • Simbolic. Toate ţările civilizate îşi aleg Ziua Independenţei ca zi naţională, începând chiar cu S.U.A. (care la drept vorbind nici n-a suferit prea tare sub Georgică al Angliei; în fond, ce le-a făcut? le-a mărit taxa la ceai... dar asta se pare că-i scoate din minţi pe unii... toate ca toate, but don't mess with the frickin tea, man.
    Grecia, Bulgaria, Albania, în aceeaşi oală cu noi în Balcani, au zilele naţionale legate de independenţă (Iugoslavia n-o mai socotim că nu mai e).

    Dar argumentele logice nu au nici un efect asupra unora. În special asupra unor creaturi ale somnului raţiunii precum FSN sau CPUN. Ei au vrut sa fim mai breji, dar au dat cu oiştea-n gard, ca de obicei. Cred că suntem singura ţară din lume cu o zi naţională care ofensează o altă naţie. Independenţa e un simbol inatacabil. Simón Bolívar nu trezeşte antipatii în Spania, la fel cum Thomas Jefferson nu e detestat în Anglia. Luarea/reluarea de teritorii este exact opusul.

    Legarea zilei naţionale de un teritoriu disputat timp de 1000 de ani e o alegere idioată. Două milioane de maghiari sunt forţaţi să zâmbească fals şi să asiste la ceremonii care îi ofensează. Noi nu suntem Germania să sărbătorim ziua reunificării, fiindcă reunificarea noastră e cu schepsis: Transilvania a fost a ungurilor timp de o mie de ani, nu 45, iar Germania de Est nu e disputată de nimeni (OK, Polonia ar avea ceva de spus, dar e vina ruşilor unde e graniţa, nu a nemţilor).

    Ziua noastră trebuia să fie 9 Mai (declaraţia de Independenţă) sau 10 Mai (semnarea actului de independeţă de către rege + 1866 + ziua constituţiei din 1881). Se pare că orice are legătură cu regele le dă frisoane aparatchik-ilor, chiar şi cu un delta de ± 1 zi.

  • Practic. Ce e mai bine? Să dârdâi de frig la -20 grade sau să stai la cămaşă cu mânecă scurtă printre cireşi în floare? Cine alege varianta I probabil că îi stă gândul şi la o duşcă de ţuică puturoasă la gura sobei după o paradă cu cai costelivi, rebegiţi de frig.
    1 Decembrie = cuşme brumării de oaie pe capete seci de ilieşti şi fulare oribile de lână la vedere, la gâturi cu cinci guşe de parlapalavramentari.
    9 Mai = ii (transparente sau nu) şi albinuţe zglobii în flori de cireş (pe vremuri era şi o plimbare cu caleaşca la "şosea").
    Păi chiar aşa...

PS: Din punctul ăsta de vedere, 23 august era o alegere numai semi-idioată, nu complet idioată. Simbolismul era pe măsura creierelor de găină care au ales-o: pe 23 august ne-am trădat aliaţii (chiar dacă eram aliaţi cu forţa, dacă trădezi, măcar păstrezi trădarea sub tăcere, nu te mândreşti cu ea; şi-apoi ce înseamnă că "am întors armele"? adică ne-am împuşcat în cap?).
Pe de altă parte, august e august... Îţi mai vine să ieşi din casă... Nu contează sub ce pretext.

PS2: Amintirile mele de la parada din 23 august 1989 (ultima!) la care am fost un pion de bază (în piciorul de la "R" din RSR şi de la "P" din PCR) trebuie depănate într-un eseu separat, findcă merită...

miercuri, 5 noiembrie 2008

Tot America-i fruncea

Ca român, ani de zile nu mi-a stat gândul la nimic altceva decât să "scap", să fug de mizerie.

Tata aducea Paris Match de la lectoratul francez şi benzi desenate cu Tin Tin. Ambele erau cărţi cu poveşti pentru mine: Vestul era ceva ireal de frumos. După ce terminam de visat cu ochii deschişi, nu prea aveam ce să fac decât să mă resemnez. Era crunt la noi. Dacă dădeam drumul la TV, era inevitabil o cuvântare bâlbâită şi idioată a lui Ceauşescu, sau un documentar despre relele capitalismului. Apoi ieşeam afară să mă joc cu mingea deformată de 18 sau să stau la coadă la pâine.

O viaţă avem, deci trebuie să aspirăm la mai bine. Şi dacă tot e să pleci între străini, de ce să nu alegi buricul pământului?
Dar cum aflăm unde e buricul pământului? Depinde de epocă, dar de la grecii antici încoace cred că indiciul cel mai simplu e să te iei după mirosul "freş" de democraţie (Δημοκρατία) şi să fugi cât mai departe de mirosul putred de înapoiere.

Dacă m-aş fi născut în 500 BC aş fi emigrat la Atena.
Dacă m-aş fi născut în 100 BC aş fi emigrat la Roma.
Dacă m-aş fi născut în 1500 AD aş fi emigrat la Florenţa.
Dacă m-aş fi născut în 1600 AD aş fi emigrat la Haga.
Dacă m-aş fi născut în 1700 AD aş fi emigrat la Paris.

Fiind născut după 1776 AD am emigrat în America.

Alegerea a fost simplă, America e fruncea. Când am sosit, n-am avut nici un dubiu. America era la apogeu. Am prins doi ani de Clinton, şi cum însuşi Bill spunea: we were "fortunate to be alive at that moment in history". Niciodată în istorie n-a existat atâta prosperitate. Din aceea perfect sănătoasă, nu de genul din Qatar construită doar pe norocul chior de a avea petrol sub sandale. Totul mergea strună.



Dar ce face invidia din om? Îl transformă în animal primitiv. Ranchiuna pe succesul lui Clinton i-a făcut pe opozanţi să distrugă orbeşte tot ce fusese construit cu pricepere de democraţi: competenţă în administraţie, în finanţe şi afaceri publice. S-a înlocuit totul cu noţiunea vagă de values, doar pe motivul că şmecherul de Bill a stropit-o pe domişoara Monica cu nişte zigoţi pe rochiţă. So what? ar zice un om cu scaun la cap. Mă bate gândul că evangheliştii chiar nu fac sex oral (că nu-i scris în Biblie, deci nu e dar de la Dumnezeu). Aşa se explică şi încrâncenarea lor. Dar mai ales ura. Tot timpul am simţit sub toată fanfaronada lor cu values o ură mocnită şi parşivă. N-am să pot face parte din tabăra lor niciodată. E prea multă ură în ei oricât îi învaţă Biblia să-şi iubească aproapele.

Şi-apoi a venit George W. Slobodan Bush. An după an a terfelit în picioare simbolul lumii moderne. Are aceleaşi realizări ca şi Miloševič: a tranformat o ţară frumoasă şi prosperă într-o ruină. Folosind aceleaşi metode: frica de un inamic inexistent, naţionalism/patriotism găunos, incompetenţă, favoruri pentru prieteni arivişti şi corupţie.
Diferenţa: Iugoslavia nu era lider mondial.

Ca să-l citez pe John Stewart, parcă W a încercat cu tot dinadinsul să rămână în istorie nu numai ca cel mai prost preşedinte american, dar chiar ultimul ("not only the worst, but maybe the last"). Să ne ţinem răsuflarea în ultimele 3 luni de mandat, poate se abţine să mai producă vreo calamitate. Probabilitatea e mică, fiindcă nu a mai rămas mare lucru de distrus, dar nu e zero. Cel mai mare păcat e că a distrus un simbol: America însemna ceva, la care întreaga lume se uita cu admiraţie (mai ales eu, filoamericanul).

Şi când totul părea căzut într-o rână în şant, America s-a deşteptat: a dat un exemplu simbolic că e în continuare fruntea, cu toţi paşii înapoi făcuţi în ultimii opt ani. Un preşedinte mulatru va conduce cea mai puternică ţară din lume. Ales pe criteriul cel mai simplu şi sănătos: e cel mai bun. Un preşedinte reprezentând o minoritate de doar 10% din populaţie.

Când Franţa va alege un preşedinte berber, Spania un prim ministru basc, sau România un preşedinte maghiar vor putea înţelege europenii semnificaţia alegerilor de ieri? Credeţi că sunt în stare?

Până la proba contrarie, America rămâne nu numai tărâmul făgăduinţei, dar şi al toleranţei.

joi, 9 octombrie 2008

The root of all evil

PO: Blogs? What the hell... I mean... come on... they're all like... I don't know...
Shut up bloggers, I totally hate you.

LB: That was your opening statement?!?!?!

PO: No, your honor, that was blogging.
See, the average blog is nothing more than a collection of pointless personal minutia and pictures of the blogger's cat dressed as Harry Potter. And suspiciously camouflaged links to a certain 1980s Rick Astley music video.
Bloggers are the root of all evil because they have reduced us to a first draft culture. Even something as meaningless and trivial as a ... as a wedding has a rehearsal. And yet these bloggers think that their unfiltered brain leakage is somehow changing the world. Well, it is, your honor, for the evil...er.

LB: Ultimate fighting or blogging? Which causes more brain leakage? When I think about it my teeth want to reach back and eat my brain.

Lewis Black's Root of All Evil
Ultimate Fighting vs. Bloggers - Opening Statements
www.comedycentral.com
Comedy CentralTV ShowsComedy Videos



Legenda:
LB = Lewis Black
PO = Patton Oswalt, the man with high self-esteem and low center of gravity.

luni, 29 septembrie 2008

Joaca de-a Pac-Man

Băncile se joacă de-a Pac-Man.
Oare în burta cărui muţunache cu gura mare vor poposi banii noştri?

JP Morgan a păpat pe Bear Stearns.
Bank of America a păpat pe Merrill Lynch.
Statu' a păpat pe Fannie Mae, Freddie Mac, AIG.
JP Morgan a păpat pe Washington Mutual.
Mama dracului i-a păpat pe Lehman Brothers.
Citibank a păpat pe Wachovia.
Goldman Sachs şi Morgan Stanley şi-au schimbat părul şi au promis că şi năravul.

Şi cine supervizează tot balamulcul? Paulson, care a făcut carieră exact în şmenul numit investment banking. Acum vine el călare pe cal alb să ne salveze de balaurul cu patru capete cu acelaşi nume (din care n-au mai rămas decât două, şi acelea cu Alzheimer).
Păi, cum zicea bunicu', "futu-l în cur pe mă-sa", laşi lupul să păzească oile?

M-am dus vineri pe la bancă, să le dau bună-ziua, să văd "cum le mai merge biznisu'" (o formă mai voalată a variantei mai directe "WTF is going on?!"). Nici o grijă, stăm mai bine ca niciodată. Şi în plus, nu lasă guvernu' să cadă a patra bancă din ţară... Uite tocmai propoziţia asta mi-a dat de gândit: ce nevoie era să vorbească de cădere când ei stau aşa de bine?
La prima oră a dimineţii, solida bancă de pe locul 4 în ţară nu mai exista. A fost păpată de a doua.

Jocul ăsta de-a pac-man nu se poate juca orbeşte. Tre' să ai grijă ce înghiţi. O pară e bună de înghiţit, îţi dă o viaţă în plus. Dar poţi înghiţi şi un rahat împuţit în formă de prună care-ţi termină toate vieţile. Ce s-a întâmplat cu Wachovia e o combinaţie: au înghţit o pară mălăiaţă (Golden West) care s-a transformat în rahat împuţit pe traseu (spre jejun). Acuma i-a păpat Citi cu totul. Citi?!!?? Păi, ei să digere para scofâlcită şi s-o facă smaragde şi rubine?? Ei înşişi sunt o uriaşă pară scofâlcită.

WTF?

miercuri, 24 septembrie 2008

Historia de un plagiarismo

O restanţă mai veche, fiindcă tot mi-am pierdut timpul făcând research pe tema asta...

Scurt metrajul mexican căştigător la Cannes anul acesta, "Historia de un letrero" de Alonso Alvarez Barreda este un plagiat flagrant. Oare cum de premiul nu a fost încă retras? E cumva prea înduioşător subiectul?

Doar mexicanii s-au autosesizat, nimeni altcineva:



Originalul, "Una limosna, por favor" (2006) îi aparţine spaniolului Francisco Cuenca.

PS: Filmuleţul mexican se face vinovat şi de alte furturi. Coloana sonoră este luată din "Il Postino" (Oscar în '96 pentru muzică), fără a o menţiona deloc în generic! Muzica contribuie substanţial la atmosferă, sunt convins că asta a şi fost diferenţa între originalul spaniol (mult mai sec fără muzică) şi mexicani. Muzica din "Il Postino" este de argentinianul cu nume de bulgar Luis Enriquez Bacalov.

PS2: Alt furt calificat. Aşa zis-ul "consultant de creaţie", Alejandro Gomez Monteverde e vinovat de furtul lui Ali Landry, acum Ali Landry Monteverde, care acum 10 ani era the the hottest chick in America (Miss Teen USA, Miss USA, Miss Universe; tipic pentru ea, era mereu prima după costumul de baie şi rochia de seară, dar claca invariabil la proba finală: interviul :o) ... o adevărată beauty queen).

Emmy, Oscar, Tony ...

= nume proprii folosite ca "porecle" de circumstanţă.

Premiile Emmy au fost duminică. Colegul meu (de la William and Mary) John Stewart a câştigat pentru a şasea oară consecutiv premiul pentru cea mai bună emisiune TV, "The Daily Show with John Stewart". În 2003, John l-a depăşit pe brontozaurul David Letterman, atunci s-a produs schimbarea de generaţie. Ceilalţi nominalizaţi sunt şi ei pe placul meu: Steven Colbert (fost "ucenic" al lui John), Bill Maher, Conan O'Brien (2007). Jay Leno e mult prea slab.

John Stewart e probabil şi singurul talk show host de comedie (de fapt, satiră dusă la perfecţie) care a câştigat (mai prestigiosul) Peabody Award pentru jurnalistică (pentru seria de emisiuni "electorale" Indecision 2000 şi Indecision 2004). Cu 11 Emmy-uri şi două Peabody-uri la catastif, are deja un CV de talia lui Larry King, dar la doar jumătate din vârsta lui King.

Pe lângă căruţa de premii oficiale, John Stewart ar merita şi premiul "The Class Act Award" pentru gestul de adevărat gentleman de la Oscarurile de anul ăsta: Marketa Irglova & Glen Hansard, "Falling Slowly", best song, în "Once".

A propos, recomand cu căldură filmul "Once", o revelaţie.


Înapoi de la început: Emmy, Oscar, Tony sunt de fapt porecle.

Emmy e inventat de la immy (image orthicon tube).
Pentru inventarea numelui Oscar există mai multe versiuni. Bette Davis, Walt Disney şi o femeie de servici îşi dispută titlul de autor.
Tony e ales pentru Antoinette Perry.

PS: se spune "femeie de servici" sau "femeie de serviciu"?

duminică, 21 septembrie 2008

Happy Birthday to Me

Conform Wikipedia, împart ziua de naştere cu următorii:
  • Frederick III Habsburg, împărat
  • Richard III Plantagenet, plantagenet
  • Girolamo Savonarola, fanatic religios, autorul primului "rug al deşertăciunilor" (al doilea rug îi aparţine, la figurat, lui Tom Wolfe, "The Bonfire of the Vanities" unul dintre cele mai bune romane americane)
  • John MacAdam, inventatorul macadamului
  • Abdul Hamid II, ultimul sultan otoman (de tristă amintire, cum s-ar spune pe la noi)
  • H.G.Wells, unul din părinţii science fiction-ului (el e mama, Jules Verne e tatăl, sau invers): "The Time Machine", "The Invisible Man", "The War of the Worlds", "The Island of Doctor Moreau" (toate adaptate şi la Hollywood)
  • Serghei Esenin, nelipsit din nici un rebus tematic (alături de Eminescu la 2 orizontal, Isanos undeva la vertical pe mijloc, Aman, potrivit oriunde, şi Utan, pentru U-ul iniţial, de care e penurie mare...)
  • Sándor Kocsis, parte din cel mai fabulos atac din toate timpurile: Puskás-Hidegkuti-Kocsis, 193 de goluri împreună la naţională între 1945 şi 1956, o cifră ameţitoare, ţinând cont că, de exemplu, cea mai bună "tripletă" românească (Hagi-Dumitrescu-Răducioiu) are doar 68 în perioada de glorie (1988-2000), când oricum se jucau mai multe meciuri....
  • Larry Hagman, a.k.a. J.R. din Dallas, dar şi Tony din "I Dream of Jeannie"
  • Leonard Cohen, în concert chiar la Bucureşti de ziua lui
  • Stephen King, uuuuu
  • Bill Murray, din "Caddyshack"
  • Cheryl Hines, din "Curb Your Enthusiasm"
  • Faith Hill


Eu unul nu văd nici o legătură comună (nici ei între ei, nici ei cu mine... :o) Mai ales eu şi Savonarola, ce "Dumnezeu" să avem noi în comun??? :o)

marți, 16 septembrie 2008

Lumi paralele

Destinele care s-au întâlnit ieri pe Olimpico aveau acum 5 ani aceleaşi şanse de a se intersecta cât doi asteroizi pitici:

-----------------------------------------------------------------------------------------------------
Data |Unde era CFR|Ce făcea CFR |Unde era Roma |Ce făcea AS Roma
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
15 aug 1999 Şomcuta Mare|Progresul Şomcuta Mare - CFR Cluj 0-0| |
19 sep 1999 Cluj |CFR Cluj - Crişul Aleşd 2-3 |Stadio Penzo |Venezia - Roma 1-3
10 oct 1999 Gherla |Olimpia Gherla - CFR Cluj 4-1 |Artemio Franchi|Fiorentina - Roma 1-3
13 mar 2000 Salonta |Olimpia Salonta - CFR Cluj 1-0 |Sant'Elia |Cagliari - Roma 1-0
22 mar 2000 Ocna Dej |Minerul Ocna Dej - CFR Cluj 3-1 |Olimpico |Lazio - Roma 2-1
27 apr 2000 Sărmăşag |Minerul Sărmăşag - CFR Cluj 3-2 |Olimpico |Roma - Parma 0-0
21 mai 2000 Negreşti Oaş|Oaşul Negreşti - CFR Cluj 2-1 |Bentegodi |Verona - Roma 2-2
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
AS Roma locul 6 în Serie A, CFR Cluj locul 10 în divizia C7
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
20 aug 2000 Hoghiz |Cimentul Hoghiz - CFR Cluj 1-0 | |în vacanţă
15 oct 2000 Beclean |Laminorul Beclean - CFR Cluj 2-0 |Via del Mare |Lecce - Roma 0-4
18 mar 2001 Iara |Minerul Iara - CFR Cluj 0-1 |Reggio Emilia |Reggina - Roma 0-0
6 mai 2001 Cluj |CFR Cluj - Laminorul Beclean 0-1 |Delle Alpi |Juventus - Roma 2-2
13 iun 2001 Braşov |Romradiatoare - CFR Cluj 2-2 |Olimpico |Roma - Parma 3-1
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
AS Roma campioana Italiei, CFR Cluj locul 11 în divizia C6
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
29 sep 2001 Cluj |CFR Cluj - Şoimii Satu Mare 1-1 |Delle Alpi |Juventus - Roma 0-2
10 nov 2001 Cluj |CFR Cluj - Lăpuşul Tg.Lăpuş 6-1 |Olimpico |Roma - Inter 0-0
16 dec 2001 Cluj |CFR Cluj - Crişul Aleşd 3-0 |Olimpico |Roma - Milan 3-1
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
AS Roma pe primul loc la sfârşitul turului, CFR Cluj în divizia C8
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
5 mai 2002 Turda |Sticla Turda - CFR Cluj 1-0 |Delle Alpi |Torino - Roma 0-1
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
AS Roma pe locul 2 în Serie A, CFR Cluj promovează în divizia B
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
24 mai 2003 Cluj |CFR Cluj - CSM Reşiţa 7-1 |Olimpico |Roma - Atalanta 1-2
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
AS Roma pe locul 8 în Serie A, CFR Cluj promovează în divizia A
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
18 mai 2008 Cluj |Universitatea Cluj - CFR Cluj 0-1 |Massimino |Catania - Roma 1-1
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
AS Roma pe locul 2 în Serie A, CFR Cluj campioană
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
16 sep 2008 AS Roma - CFR Cluj 1-2
-----------------------------------------------------------------------------------------------------

Sic transit gloria mundi:
AS Roma - CFR Cluj 1-2

De mult n-am mai trăit asemenea clipe de satisfacţie şi încântare ca cele oferite de argentinienii noştri din Cluj. (De la Dinamo-Everton 5-1.)

Victorie la Roma!

Răzbunare pentru toate înfrângerile noastre cu băftoşii şi aroganţii de italieni!

Iată că Totti n-a m-ai apucat să se trântească în careu şi să cerşească un penalty pe degeaba. OK, s-a trântit, dar partitura lui a fost atât de penibil de prost interpretată că nici el n-ar fi fluierat nimic. Brânciul, cotonogeala şi păcăleala tipică macaronarilor n-au mai mers de data asta (decât de vreo două ori). Iar pasele şi devierile elegante ale "clujenilor" noştri mi-au smuls suspine de încântare. Un tango perfect în Cetatea Eternă.


Cúlio 1-1

Link: AS Roma - CFR Cluj 1-1 RD



Cúlio 1-2







Răzbunare, dulce răzbunare... Cu Panucci, ticălosul, pe teren. Cu Totti, "grosu' şi-arţăgosu'", pe teren. Cu De Rossi, încrezutul, pe teren. Ridiculizaţi de "clujenii" Juan Manuel Cúlio, Síxto Perálta, Alvaro Perálta, André Galiassi, Sebastian Dubarbier, Tony da Silva, Dani Silva Soares, Cadú Manuel Ferreira Sousa ...

Grácias señores!

Şi să nu-l uităm pe antrenorul "clujean" Maurizio Trombetta.
Şi pe bossul clujean Arpád Pászkány.
Şi în fine pe cei trei "ai noştri": Eduard Stăncioiu, Gabriel Mureşan şi Eugen Trică The Trickster, tustrei magnifici.

Comentatorul italian: "CFR a jucat precum Italia în '82". Parcă v-am povestit şi eu ceva de Italia din '82, nu? Venind de la un italian, acesta este complimentul suprem.

Între noi fie vorba, trebuia să fie 5-1, ca meciul să intre pe drept în colecţie cu România-Ţara Galilor 5-1 (1993), România-Germania 5-1 (2004), Steaua - IFK Göteborg 5-1 (1989), Dinamo-Everton 5-1 (2005). Dar e bine şi aşa: Roma - Cluj 1-2!


PS: Recapitulare, noi contra italienilor la echipele de club:

CCE 1965 R2: Internazionale Milano - Dinamo Bucureşti 6-0,1-0
D.Jair'12 S.Mazzola'16 D.Jair'35 L.Suarez'38 S.Mazzola'78 A.Milani'81
A.Domenghini'57
CCE 1966 R2: Dinamo Bucureşti - Internazionale Milano 2-1,0-2
C.Frăţilă'25 I.Haidu'51 / J.Peiro'12
S.Mazzola'47 G.Facchetti'87
CCE 1968 R2: Juventus Torino - Rapid Bucureşti 1-0,0-0
R.Magnusson'57
UEFA 1972 R1: SSC Napoli - Rapid Bucureşti 1-0,0-2
N.Lupescu**'75
D.Dumitru'26 G.Ene'34
UEFA 1974 R1: AC Fiorentina - Universitatea Craiova 0-0,0-1
I.Oblemenco'89
UEFA 1977 R1: Dinamo Bucureşti - AC Milan 0-0,1-2
L.Sătmăreanu'8 / E.Calloni'26 Silva'74
CCE 1981 R1: Internazionale Milano - Universitatea Craiova 2-0,1-1
A.Altobelli'8 A.Altobelli'60
C.Muraro'8 / A.Beldeanu'18
UEFA 1982 R2: Internazionale Milano - Dinamo Bucureşti 1-1,2-3e
Pasinato'23 / A.Custov'38
A.Altobelli'46 H.Prohaszka'96 / D.Georgescu'31 I.Augustin'101 C.Orac'107
UEFA 1983 R1: Universitatea Craiova - AC Fiorentina 3-1,0-1
N.Ungureanu'55 S.Cîrţu'72 I.Balaci'87 / D.Bertoni'37
Antognoni'11
CWC 1985 R1: AS Roma - Steaua Bucureşti 1-0,0-0
F.Graziani'73
UEFA 1985 R1: Sportul Studenţesc - Internazionale Milano 1-0,0-2
M.Sandu'84
L.Brady'68 K.Rummenigge'84
UEFA 1988 R3: Hellas Verona - Sportul Studenţesc 3-1,1-0
D.Fontolan'25 M.Pacione'28 P.Elkjaer-Larsen'82 / M.Coraş'62
P.Elkjaer-Larsen'67
CCE 1989 F : AC Milan - Steaua Bucureşti 4-0
R.Gullit'18 M.Van Basten'28 R.Gullit'39 M.Van Basten'47
CWC 1989 Q : Dinamo Bucureşti - Sampdoria Genova 1-1,0-0
C.Vaişcovici'16 / G.Vialli'89
UEFA 1989 R1: Oţelul Galaţi - Juventus Torino 1-0,0-5
I.Profir'59
L.De Agostini'17 M.Agiu**'26 R.Barros'28 A.Altobelli'49 R.Barros'71
UEFA 1992 R2: FC 1893 Genoa - Dinamo Bucureşti 3-1,2-2
C.Aguilera'15 C.Branco'22 C.Aguilera'59 / G.Signorini**'88
A.Matei**'9 C.Aguilera'59 / G.Gerstenmajer'68 Cristea'88
UEFA 1992 R3: Steaua Bucureşti - FC 1893 Genoa 0-1,0-1
T.Skuhravy'22
C.Aguilera'59
UEFA 1994 R1: Internazionale Milano - Rapid Bucureşti 3-1,2-0
D.Bergkamp'12 D.Bergkamp'66 D.Bergkamp'78 / I.Andraşi'52
S.Battistini'75 W.Jonk'83
UEFA 1994 R1: Dinamo Bucureşti - AC Cagliari 3-2,0-2
V.Moldovan'5 V.Moldovan'31 C.Pană'86 / F.Prunea**'12 J.Dely Valdes'40
G.Matteoli'6 L.Oliveira'63
CCE 1996 G3: Juventus Torino - Steaua Bucureşti 3-0,0-0
A.Di Livio'35 A.Del Piero'40 F.Ravanelli'49
CWC 1997 R1: Gloria Bistriţa - AC Fiorentina 1-1,0-1
I.Lazăr'3 / G.Batistuta'47
M.Orlando'22
UEFA 2002 R1: Internazionale Milano - FC Braşov 3-0,3-0
S.Dalmat'23 M.Kallon'31 L.Di Biagio'41
N.Ventola'14 L.Giuly'36 N.Ventola'79
UEFA 2005 G2: AC Parma - Steaua Bucureşti 1-0
A.Budel'79
UEFA 2006 G3: Sampdoria Genova - Steaua Bucureşti 0-0
CCE 2008 P3: Lazio Roma - Dinamo Bucureşti 1-1,3-1
M.Mutarelli'54 / I.Dănciulescu'22
T.Rocchi'47 G.Pandev'53 T.Rocchi'66 / F.Bratu'27
Doar de 4 ori i-am eliminat: Rapidul ('72), Dinamo ('82), şi Craiova Maxima de două ori ('74, '83). Ultima oară acum 25 de ani! Numai în Cupa UEFA.
Astăzi i-am bătut în Liga Campionilor (iar Roma a fost egala marelui Inter sezonul trecut).
Seria ticăloşiilor italiene e prea lungă ca s-o mai discut. Ajunge doar să-i pomenesc pe Graziani, Rummenigge, Vialli, Rocchi şi bafta lor porcească...

joi, 11 septembrie 2008

God save the Kweeng

OK, sunt obsedat de clasamente şi topuri.

Azi fac topul imnurilor.

[Paranteză pătrată: ca să nu mai ridice lumea din sprâncene, reconsititui şi fluxul raţiunii care m-a împins până aici. Începe de la Brandi Chastain (totul începe cu Brandi Chastain) → Marco Tardelli → la ce se gândea Tardelli după gol → la moarte şi la Italia, bineînţeles, Italia lui scumpă → italienilor le sunt sudate Italia şi moartea una de alta în subconştient, datorită imnului...] Am închis paranteza pătrată. Văd cum sprâncenele coboară.

Got it?

  • "God Save the Queen"

    Calităţi: e scurt, e clar, e uşor de memorat, poate fi urlat din toţi rărunchii (cum le place băieţilor pe stadioane, că de-aia merg băieţii pe stadioane: to let some steam off, altfel le fierbe creierul în aburi de testosteron şi alternativa e bătutul nevestei). Dacă moare regina nu-i nici o pagubă: se schimbă Queen cu King, her cu him şi nu se pierde nici ritmul, nici rima. Foarte convenabil. Două imnuri for the price of one. Eu cred că de asta nu vor englezii să scape de monarhie: ce s-ar face fără imnul lor bestial? Plus, e prea greu să înveţi alt imn după câteva halbe.
    Prima mea amintire despre "God Save the Queen" a fost finala la rugby din 1991. Am dat drumul la televizor şi aşteptam să i se încălzească lămpile. Ştiţi cum era, venea întâi sonorul, pe urmă imaginea. Când a început tot Twickenham-ul să cânte imnul (75000 cu toţii), pereţii de la sufrageria noastră au intrat în rezonanţă. Nu ştiam ce se întâmplă. Nu pot găsi footage chiar de la acea finală, dar există altele asemănătoare: pe noul Wembley, contra Germaniei. Aveţi bonus la pachet: scumpetea de Beckham. Aceeaşi secvenţă, dar la televiziunea germană.
    La cererea publicului, un GSTQ de la Last Night of the Proms (atmosfera este tot ca la stadion...).

  • "Oben am jungen Rhein"

    E imnul Liechtensteinului ("ce mai vrea şi linchenştain ăştia?"). Are exact melodia de la "God Save the Queen". Ha, ce fază! Oare n-a sesizat nimeni până acum? (adică de la 1750 încoace). Trebuia să vin eu să-i trag de mânecă: "băi, Linchenştain, de unde aţi furat melodia"?

  • "Deşteaptă-te, române!"

    Nu e o alegere sentimentală de loc. E un imn perfect, şi prin mesaj (românul ori doarme, ori e prost, dar oricum trebuie să se deştepte) şi prin melodie.

    Ia uitaţi-i pe băieţii noştri cum ştiu şi ei să zbiere. Ca să vedeţi ce dresaţi eram, imnul vechi îl ştiau toţi.

  • "La Marseillaise"

    Încă o ofertă promoţională: am pus marseieza la pachet cu al nostru mai sus.

  • "Il Canto degli Italiani"

    "Fraateeelli d'Itaaaliaaaaa / Itaaaaliaaa s'èdeeeestaaaa..." Şi mie-mi vine să cânt când îl aud. "Le are" italienii ăştia cu muzica. Se încheie cu "Siam' pronti alla morte / l'Italia chiamó", de unde i s-au tras lui Tardelli flashback-urile şi gândurile înălţătoare.

  • "Star spangled banner"

    Americanii îl cântă dimineaţa, la prânz şi seara din convingere, fără să-i oblige nimeni. Chiar şi la meciuri de baseball între puţulici de copii de 5 ani. OK, patriotismul lor e uneori enervant (mai ales în varianta NRA/NASCAR rednecks), dar n-ai ce să le zici, ei chiar sunt sinceri când îşi cântă imnul. Şi-apoi, trebuie să recunoaştem, it's the land of the free pe bune.

  • "Ghimn saveţskava saiuza"

    I-am urât pe sovietici cu toţi porii, ribozomii şi mitocondriile fiinţei mele (şi aparatele Golgi, bineînţeles), dar imnul lor era bun. Păcat că n-avea titlu. Oare n-au observat că era lipsă la inventar? O bucată de vreme (după '91) au scos şi versurile. Băi frate, prin ce criză au trecut... Vă daţi seama, nici versuri la imn nu se mai găseau la ei ...

    NB: fac distincţie între ruşi şi sovietici la faza cu ura. Ruşii au existat înaintea sovieticilor, care s-au răspândit apoi în acelaşi habitat natural de stepă. Ele sunt vietăţi diferite.

  • "Das Lied der Deutschen"

    Îi caracterizează: arogant - ei tot timpul visează că-s "über Alles" ("über Alles in der Welt", inclusiv Namibia) - , sec, fără metafore şi alte subtilităţi, fără "trăire" (o noţiune prea vagă care nu se poate pipăi şi, mai ales, nu se poate trage la strung). Muzica e scrisă de Haydn şi iniţial se intitula ceva traductibil în "God Save the Kaiser"("Gott erhalte Franz den Kaiser").


PS: Iar la urmă, "cu voia dumneavoastră", cel mai deprimant imn: al Ungariei. Staţi, nu vă năpustiţi, n-am băut cu prostul de Funar la crâşmă. Am şi rude bune şi simpatice de "etnie maghiară". Dar să fim serioşi, ce naiba n-au găsit şi ei ceva mai puţin lugubru? Un csárdás ceva? Doar îl au pe Liszt, Bartok, WTF? Îţi vine o lehamite nemărginită când îl auzi. Nici să-ţi zbori creierii nu mai ai chef.

PS2: Nu ştiu cum e imnul Turciei, dar uite de ce-s în stare ai lor ca brazii. Aveţi răbdare până la secunda 20, atunci încep.
Ce pot să zic decăt: fuck me!, cum dracu' de i-am bătut noi pe-ăştia la Călugăreni sau Podu' Înalt? Păi un spahiu din ăla papă trei ghiauri pe pâine la micul jejun (înainte de covrigul cu susan). Şi înainte să se "deştepte" răzeşul nostru, că imnul încă nu exista... Eu cred că Călugăreniul (sic!) şi Podul Înalt sunt basme de Petre Ispirescu.

PS3: Un fapt mai puţin cunoscut: Ciprian Porumbescu a compus muzica la două imnuri naţionale: al României ("Trei Culori") şi al Albaniei ("Hymni i Flamurit")!