Lista a fost dată publicităţii

Urmând modelul revistei TIME am vrut să fac o aşijdere listă de cărţi româneşti. Lista din TIME este făcută de critici. O listă românească nu există. Cum se poate compune atunci? O metodă quick and dirty (sprintenă şi murdară, just the way I like it!) poate consta în unificarea listei Uniunii Scriitorilor cu lista de scriitori de pe Wikipedia englezească (în mod suprinzător mai puţin completă decât Wikipedia românească, uimitor de exhaustivă).

Listele lungi n-au ajutat la sprintenelă, dar nu m-am lăsat. Am compilat suta dorită, dar au ieşit pierderi la cântar: n-au fost decât 50 demne de admiraţie. Chiar incluzând şi restul literaturii, n-am ajuns la 100. Explicaţia se leagă evident de două carenţe: cea din cultura mea generală şi cea din literatura română: este posibil să nu avem nici măcar 100 de cărţi "bune" în româneşte? Literatura anilor '90 e unde am cele mai mari găuri: "am lipsit la lecţii" (băteam berbunca prin Williamsburg).

Metode de vot: pentru că domnul Săgeată ne dă voie să ne facem de cap, anything goes. Sistemul tip Eurovision (în termeni matematici: contor Borda) e foarte practic (nu numai la Eurovision ci şi la Formula 1 şi yachting). Sistemul Borda generalizat, gen media notelor din catalog, e folosit la critica filmelor (cf. rottentomatoes, IMDb). Sistemul votului de încredere poate fi şi el folosit: fie da/nu, fie generalizat:

1. aprob total (3 stele)
2. aprob (2 stele)
3. aprob cu jumătate de gură (1 stea)
4. habar n-am (0)
5. dezaprob (o pâine)
6. mă opun vehement (două pâini)
7. rebut total (3 pâini)

NB: în ecuaţii se face substituţia: 1 pâine = -1 stea.

Lista scurtă şi lista "lărgită" au fost date oficial publicităţii. Mergeţi buluc s-o vizitaţi şi să vă minunaţi.

Lista mea preferenţială, pe bază de pile (cine a dat damigeana mai mare a intrat):

• "Cel mai iubit dintre pământeni"
  • şocant de bun, mai bun şi mai îndrăzneţ decât Kundera
• "La Medeleni"
  • face să zbârnâie coarda nostalgică
• "Bietul Ioanide"
  • România interbelică redusă la esenţă;
  • precede "American Pastoral" al lui Philip Roth (oare când s-a mai pomenit ca un român s-o ia înaintea americanilor?)
• "Amintiri din copilărie"
  • alegere sentimentală, în dulcele grai moldovinesc
  • ca vinul de Cotnari: cu cât trece timpul cu atât are gustul mai bun
  • o mină de umor sănătos, la fel ca "Povestea poveştilor" (a.k.a. "Povestea p..lei")
• "Fuga"
  • mult jargon delicios de penitenciar
  • Cosma Braşoveanu "o bate pe nevastă" (Rodica Ojog - Agatha Christie a noastră)
• "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"
  • un Remarque autohton
• "Moromeţii"
  • filmul (alb-negru) e la fel de reuşit
• "Ion"
  • monumental
• "Pădurea spânzuraţilor"
  • adecvat pentru trădători ca noi
• "Fraţii Jderi"
  • să-i dăm proletcultistului credit: nu-i uşor să scrii un roman de aşa proporţii, un "Război şi pace" al nostru
• "Toate pânzele sus!"
  • cheesy, dar plăcut; echivalentul la "Comoara din insulă" a lui Stevenson

Oblio fură alegerile!

Cum se face şi cum se justifică o listă Top 100? Şi ce are de-a face Oblio cu subiectul?

Un top 100 e menit să reprezinte în mod echitabil preferinţele colective ale unui grup. Subiectul a fost tratat în mod sistematic în ultimii 50 de ani, mai ales pentru că este relevant şi pentru domeniul fierbinte al alegerilor (politice). Studiile au fost făcute cu rigoare matematică, dar nu de matematicieni (cel puţin nu matematicieni "declaraţi", ci deghizaţi în economişti şi sociologi) şi răsplătite cu premii Nobel. În economie, fiindcă premii Nobel în matematică nu există.

Sisteme de votare există cu duiumul şi comentatorii se dau de ceasul morţii să justifice care sistem e mai bun. Evident, toate sistemele sunt uşor de criticat, deci au dreptate cu toţii. Şi nu din întâmplare. Există o teoremă, a lui Săgeată, care dovedeşte fără urmă de îndoială, că nu există sistem de vot echitabil. Unde echitabil e definit matematic conform cu cinci criterii simple. Săgeată a luat premiul Nobel în 1972. După despărţirea tumultuoasă de Oblio (despre care gurile rele spun că-l abuza sexual pe bietul Săgeată), şi-a înecat amarul în studii academice de răsunet mondial. Oblio a crăpat de invidie.

Teorema lui Săgeată e deseori interpretată în mod simplist, de cei care au mania sintetizatului în propoziţii scurte, de genul: "nu există sistem de vot fără cusur", sau, mai rău: "singura metodă de alegere fără cusur e dictatura". Un rezultat prost înţeles despre "democraţia prost înţeleasă".

Frumuseţea rezultatului lui Săgeată stă în natura lui, ca toate teoremele de imposibilitate. În româneşte poate fi tradus în popularul "s-a rezolvat, nu se poate". Un alt rezultat din categoria "nu vă mai chinuiţi, v-am spus că nu se poate" e teorema incompletitudinii (un eufemism pentru imposibilitate) a lui Gödel (1931), care se traduce pe scurt: "logica matematică nu poate fi mecanizată". Dacă-i vedeţi moaca lui Gödel, un ipohondru antisocial notoriu, devine mai clar de ce s-a găsit tocmai unul ca el să dărâme visurile matematicienilor (făcuţi să viseze în mod prematur de Hilbert). Un party pooper!! Dar al dracului de deştept ... (se spune că Einstein era motivat să meargă la institut la Princeton numai ca să poată discuta cu Gödel, propriile lui teorii nu i se mai păreau interesante) ...

Concluzia: Liste top 100 se fac după bunul plac. Cui nu-i convine, n-are ce face.

PS: Se pare că Săgeată şi Ken Arrow nu sunt totuşi una şi aceeaşi făptură.

Top 100

Fiindcă tot dezbăteam cu o altă blogheriţă, din spirit rrevolţionar mi-a venit ideea (evident neoriginală) să facem lista celor mai bune 100 de romane româneşti (nu române romaneşti).

Paranteză: până la urmă ideea nu e 100% neoriginală. O gugăleală nu dă la iveală nimic pe tema asta.

OK, dau sfoară-n ţară celor 0 vizitatori ai blogului meu: trimiteţi propuneri. First come, first served.


PS: O listuţă totuşi există

E vârsta, bat-o vina

Alter ego-ul meu statistician îmi dă ghionturi să fac următoarea observaţie: grupul vesel care îşi vizitează unul altuia blogul şi se simpatizează reciporc au în comun vârsta: cca 35 (plus-minus epsilon, ±ε). Nu e de mirare: am trecut prin aceleaşi etape ale vieţii cam pe la aceeaşi vârstă. Pe deasupra am ajuns şi pe aceleaşi coclauri (hulite si îndrăgite deopotrivă).

Apropos de amintiri, de curând am pierdut ore în şir răscolind prin "Sertarul cu amintiri", intrigat mai ales de titlu, "Mingea de 35". A generat o avalanşă (mai bine zis un bombardament) de amintiri comune ale unei generaţii "în căutarea identităţii pierdute" (cum bine zice un clişeu Proustian, puţin modificat şi adaptat). Atunci am "băgat samă eu" (per John Branch of Humuleşti) la ce foloseşte un blog. Şi m-am mai minunat ce filon poetic a dat peste băieţii care jucau fotbal în spatele blocului... How about that?

Ce i-o fi apucat, că doar n-aveau toţi 10 la română ... ?

He-he, cred că mingea de 35 n-o împart cu grupul vesel, aşa-i? ... :o)

Două cincinale

Ieri s-au împlinit două cincinale de când am părăsit glia strămoşească. Fiindcă tot m-am delectat cu talentul debordant al co-dezrădăcinaţilor mei (întâi Flavius, pe urmă donazz) mi-am zis că trebuie să o fac şi eu pe-a blogăru', ce naiba.... Doar aveam şi eu 10 la română :o) ...

Mi-am scos de la naftalină corespondenţa din '98, când eram şi eu verde, cu vână mioritică puternică, înainte de a fi infestat cu măduvă americană. Am constatat că toţi am trecut prin aceleaşi etape: treptat ni se şterge amprenta balcanică, devenim mai puţin "zurbagii", ne liniştim, aproape dispare umorul "de tip vechi" şi ne schimbăm modul de comunicare. Normal, nu ? Sau de ce adică normal? Rămâne de văzut. În viitorul cincinal o să aflăm răspunsul.

Şi cu asta cred că pun capăt blog-ului, din cel puţin două motive:

1. N-am timp, trebuie să mă întorc la treabă...
2. N-am talent...