Tata aducea Paris Match de la lectoratul francez şi benzi desenate cu Tin Tin. Ambele erau cărţi cu poveşti pentru mine: Vestul era ceva ireal de frumos. După ce terminam de visat cu ochii deschişi, nu prea aveam ce să fac decât să mă resemnez. Era crunt la noi. Dacă dădeam drumul la TV, era inevitabil o cuvântare bâlbâită şi idioată a lui Ceauşescu, sau un documentar despre relele capitalismului. Apoi ieşeam afară să mă joc cu mingea deformată de 18 sau să stau la coadă la pâine.
O viaţă avem, deci trebuie să aspirăm la mai bine. Şi dacă tot e să pleci între străini, de ce să nu alegi buricul pământului?
Dar cum aflăm unde e buricul pământului? Depinde de epocă, dar de la grecii antici încoace cred că indiciul cel mai simplu e să te iei după mirosul "freş" de democraţie (Δημοκρατία) şi să fugi cât mai departe de mirosul putred de înapoiere.
Dacă m-aş fi născut în 500 BC aş fi emigrat la Atena.
Dacă m-aş fi născut în 100 BC aş fi emigrat la Roma.
Dacă m-aş fi născut în 1500 AD aş fi emigrat la Florenţa.
Dacă m-aş fi născut în 1600 AD aş fi emigrat la Haga.
Dacă m-aş fi născut în 1700 AD aş fi emigrat la Paris.
Fiind născut după 1776 AD am emigrat în America.
Alegerea a fost simplă, America e fruncea. Când am sosit, n-am avut nici un dubiu. America era la apogeu. Am prins doi ani de Clinton, şi cum însuşi Bill spunea: we were "fortunate to be alive at that moment in history". Niciodată în istorie n-a existat atâta prosperitate. Din aceea perfect sănătoasă, nu de genul din Qatar construită doar pe norocul chior de a avea petrol sub sandale. Totul mergea strună.
Dar ce face invidia din om? Îl transformă în animal primitiv. Ranchiuna pe succesul lui Clinton i-a făcut pe opozanţi să distrugă orbeşte tot ce fusese construit cu pricepere de democraţi: competenţă în administraţie, în finanţe şi afaceri publice. S-a înlocuit totul cu noţiunea vagă de values, doar pe motivul că şmecherul de Bill a stropit-o pe domişoara Monica cu nişte zigoţi pe rochiţă. So what? ar zice un om cu scaun la cap. Mă bate gândul că evangheliştii chiar nu fac sex oral (că nu-i scris în Biblie, deci nu e dar de la Dumnezeu). Aşa se explică şi încrâncenarea lor. Dar mai ales ura. Tot timpul am simţit sub toată fanfaronada lor cu values o ură mocnită şi parşivă. N-am să pot face parte din tabăra lor niciodată. E prea multă ură în ei oricât îi învaţă Biblia să-şi iubească aproapele.
Şi-apoi a venit George W. Slobodan Bush. An după an a terfelit în picioare simbolul lumii moderne. Are aceleaşi realizări ca şi Miloševič: a tranformat o ţară frumoasă şi prosperă într-o ruină. Folosind aceleaşi metode: frica de un inamic inexistent, naţionalism/patriotism găunos, incompetenţă, favoruri pentru prieteni arivişti şi corupţie.
Diferenţa: Iugoslavia nu era lider mondial.
Ca să-l citez pe John Stewart, parcă W a încercat cu tot dinadinsul să rămână în istorie nu numai ca cel mai prost preşedinte american, dar chiar ultimul ("not only the worst, but maybe the last"). Să ne ţinem răsuflarea în ultimele 3 luni de mandat, poate se abţine să mai producă vreo calamitate. Probabilitatea e mică, fiindcă nu a mai rămas mare lucru de distrus, dar nu e zero. Cel mai mare păcat e că a distrus un simbol: America însemna ceva, la care întreaga lume se uita cu admiraţie (mai ales eu, filoamericanul).
Şi când totul părea căzut într-o rână în şant, America s-a deşteptat: a dat un exemplu simbolic că e în continuare fruntea, cu toţi paşii înapoi făcuţi în ultimii opt ani. Un preşedinte mulatru va conduce cea mai puternică ţară din lume. Ales pe criteriul cel mai simplu şi sănătos: e cel mai bun. Un preşedinte reprezentând o minoritate de doar 10% din populaţie.
Când Franţa va alege un preşedinte berber, Spania un prim ministru basc, sau România un preşedinte maghiar vor putea înţelege europenii semnificaţia alegerilor de ieri? Credeţi că sunt în stare?
Până la proba contrarie, America rămâne nu numai tărâmul făgăduinţei, dar şi al toleranţei.
