Un ins numit Rodriguez

Lucruri care să mă scoată din letargie sunt din ce în ce mai puţine.
Un segment ("Searching for Sugar Man") din emisiunea 60 Minutes, văzut absolut întâmplător, a fost unul din ele.

Este clar că fără internet, acest Rodriguez sigur ar fi murit fără să fi aflat vreodată ce s-a întâmplat cu muzica lui. Într-un fel e şi vina lui: cu un nume ca Rodriguez-şi-atât eşti predestinat anonimatului.
Dar momentul când fiica lui a aflat, după 30 de ani, despre zecile de milioane de admiratori neştiuţi de la capătul celălalt al Pământului e probabil imposibil de redat în cuvinte.

Vorbind de surpize, cea mai mare surpriză a vieţii mele s-a produs în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989.

Am încercat de multe ori să explic altora supra-realismul situaţiei, dar nu am avut niciodată sentimentul că cineva a înţeles pe deplin. Am plecat în vacanţă pe 14 decembrie 1989, cu clasa, într-un loc rupt de lume (internatul unei ferme agricole de la ţară). Fără nici o sursă de informaţii şi fără să avem nici o fărâmă de interes în informaţii. Ne-am întors cu o combinaţie de remorcă trasă de tractor + tren personal în dimineaţa de 22 decembrie. Era vineri, zi lucrătoare. Nu era nimeni acasă. Din nou, nici un semn pregătitor pentru mine. Am trecut strada şi am ajuns la colegul cu care mă întorsesem de la fermă, să ne ţinem de plictiseală împreună. Am pornit televizorul ca să ne punem un joc pe calculator (de pe casetofon pe TV cum era pe vremea aceea). Cântau încă pionierii şi şoimii patriei, dar după numai câteva minute (cât încă manevram cablurile între calculator, casetofon şi TV) au apărut Caramitru, Dinescu şi ceilalţi.

Am luat-o în plin. Cum nu se poate mai de "în plin"...
Cred că ceva asemănător a fost şi pentru Eva Rodriguez.

Subtil sau bizar?

O judecătoare postează versuri pe Facebook. Ziariştii noştri le cataloghează drept bizare. Eu cred că mai degrabă e o referinţă foarte subtilă la infantilismul celor ajunşi azi la putere: Ponta şi Antonescu (a.k.a. Tonta şi Crizel, Lolek şi Bolek, Copy Paste şi Antenescu, etc.)
Interesant...

Versurile citate de Iulia Moţoc fac parte din poezia "Neînţelegerea acceptată", din volumul Opere imperfecte, publicat în 1979.

"Neînţelegerea acceptată" - Nichita Stănescu

Eu sunt un bidon de benzină
aşezat pe treptele piramidei,
în evul mediu,
când piramidele nu aveau înţeles
şi când benzina încă nu-şi găsise aflare

Pasărea Phoenix mă ocoleşte şi nu mă bea.
Ea se duce în deşert să moară arsă de sete
pe ucigaşul nisip.
Sufletul faraonului de multă vreme
a curs în Marea Mediterană.

Cruciada copiilor abia acum se pregăteşte.
După plecarea zeilor,
copiii au ajuns la putere
şi se aţin cu mari cuţite în mâini
să izbească coaja de var a oului,
oriunde l-ar întâlni.

"Gimnapstică" cu continentele

E totuşi un paradox ca o ţară amărâtă ca a noastră să se bată de 40 de ani la medalii cu trei continente: SUA, URSS şi China (care-s 1, 3 şi 4 la suprafaţă; 1, 3, şi 9 la populaţie).
16 milioane contra 1,6 miliarde: o (dis)proporţie de 1 la 100.
Din '76: (URSS şi SUA au câte o participare în minus, fiindcă s-au hotărât să se boicoteze ca proştii, întâi americanii în '80 pe urmă sovieticii în '84 ca să nu se lase mai prejos). În medalii (URSS cuprinde tot după '89: CSI, Ucraina, Belarus, etc). Iar ca să fie turneul celor cinci naţiuni, băgăm şi Germania (democrată).

	România	URSS	SUA	China	RDG
Echipe	10 ( 3- 4- 3)	8 ( 4- 3- 1)	7 ( 2- 3- 2)	2 ( 1- 0- 1)	3 ( 0- 0- 3)
Individual	12 ( 2- 5- 5)	10 ( 4- 3- 3)	6 ( 4- 2- 0)	2 ( 0- 0- 2)	1 ( 0- 0- 1)
Aparate	35 (18- 7-10)	33 (11-11-11)	24 ( 4-10-10)	15 ( 5- 6- 4)	6 ( 1- 2- 3)
Total	57 (23-16-18)	51 (19-17-15)	37 (10-15-12)	19 ( 6- 6- 7)	10 ( 1- 2- 7)

În ce domeniu de activitate s-a mai pomenit aşa ceva? Da, mai e Coreea la tir cu arcul şi Ungaria la polo, dar acolo continentele nu-şi pun mintea... Jos pălăria în faţa fetelor.

"M-am deplasat la faţa locului; faţa locului era umflată."

Este un citat dat în mod repetat de ziarişti:

• Liviu Antonesi, "Adevărul", 16 iulie 2012,
• Mircea Cărtărescu, "Evenimentul Zilei", 21 martie 2008,
• Lucian Avramescu, "Jurnalul Naţional", 6 iulie 2005.

Am găsit originalul pe site-ul Versuri şi creaţii:

Nina Cassian - "Tumefiere"

Eu am ştiut că timpul o să treacă.
Eu am ştiut.
Februarie e cel mai scurt
şi-mi rămâne plînsul afară din teacă.

Tare curge, curge...
Faima mea întîmplătoare
îşi face cruce
cu două picioare.

Pentru ca umilinţa jocului
să-mi fie lăsată,
m-am deplasat la faţa locului;
faţa locului era umflată.

NB: Nina Cassian, n.1924 în Galaţi; locuieşte în New York City din 1985.

Cum bine zis-a Caragiale ...

Un semn clar că lumea se schimbă este că Uniunea Europeană are astăzi un membru cu numele de -istan: Absurdistan, cunoscut anterior sub numele de România. Numele este şi el plagiat (Politische Studien, 1971), ca să fie în concordanţă cu situaţia. Afinitatea românilor pentru absurd a fost clar prevestită de Eugen Ionescu.

La 100 de ani de la moartea lui Caragiale (1912) nu putem constata decât că toate personajele lui trăiesc şi acum în România. Ba chiar prin mutaţii şi încrucişări succesive au dat naştere la ceva mai abitir, ca gândacul de Colorado devenit rezistent la DDT... Caragiale spunea că principala lui sursă lui de inspiraţie a fost un anume Cilibi Moise, un Mark Twain al Valahiei pomenit până şi de George Călinescu în Istoria lui, dar între timp uitat. Tare aş vrea să citesc ceva de Cilibi Moise...

PS: Am recitit şi sfârşitul "Scrisorii a III-a". În timpul şcolii am suferit de o supra-doză de Eminescu şi nu l-am apreciat la adevărata valoare, acum, după o pauză benefică, îl pot gusta. Şi recitindu-l am impresia că Eminescu a avut de-a face cu strămoşii direcţi ai lui Ponta, nesătui de minciună şi câştig fără muncă:

"Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!


Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire."

Şi liberalul Antonescu este prezent:

Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Marii clasici, dragilor...
Nu degeaba-s clasici.
Şi nu degeaba-s mari...