Un ins numit Rodriguez

Lucruri care să mă scoată din letargie sunt din ce în ce mai puţine.
Un segment ("Searching for Sugar Man") din emisiunea 60 Minutes, văzut absolut întâmplător, a fost unul din ele.

Este clar că fără internet, acest Rodriguez sigur ar fi murit fără să fi aflat vreodată ce s-a întâmplat cu muzica lui. Într-un fel e şi vina lui: cu un nume ca Rodriguez-şi-atât eşti predestinat anonimatului.
Dar momentul când fiica lui a aflat, după 30 de ani, despre zecile de milioane de admiratori neştiuţi de la capătul celălalt al Pământului e probabil imposibil de redat în cuvinte.

Vorbind de surpize, cea mai mare surpriză a vieţii mele s-a produs în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989.

Am încercat de multe ori să explic altora supra-realismul situaţiei, dar nu am avut niciodată sentimentul că cineva a înţeles pe deplin. Am plecat în vacanţă pe 14 decembrie 1989, cu clasa, într-un loc rupt de lume (internatul unei ferme agricole de la ţară). Fără nici o sursă de informaţii şi fără să avem nici o fărâmă de interes în informaţii. Ne-am întors cu o combinaţie de remorcă trasă de tractor + tren personal în dimineaţa de 22 decembrie. Era vineri, zi lucrătoare. Nu era nimeni acasă. Din nou, nici un semn pregătitor pentru mine. Am trecut strada şi am ajuns la colegul cu care mă întorsesem de la fermă, să ne ţinem de plictiseală împreună. Am pornit televizorul ca să ne punem un joc pe calculator (de pe casetofon pe TV cum era pe vremea aceea). Cântau încă pionierii şi şoimii patriei, dar după numai câteva minute (cât încă manevram cablurile între calculator, casetofon şi TV) au apărut Caramitru, Dinescu şi ceilalţi.

Am luat-o în plin. Cum nu se poate mai de "în plin"...
Cred că ceva asemănător a fost şi pentru Eva Rodriguez.