Recitind un pasaj mai vechi, am rămas cu aceeaşi impresie stânjenitoare pe care o lasă toate textele corcite produse de imigranţii transplantaţi într-o cultură străină ca mine. Pasajul despre America sună tras de păr, artificial, pocit. E cumva o boală inevitabilă şi incurabilă? De ce, după o perioadă relativ scurtă de asimilare, nu ne mai putem exprima natural în limba natală şi trebuie să importăm expresii şi să amestecăm limbile? Râdeam la vremea lui de Răducioiu când se scremea să-şi aducă aminte româneşte, dar am ajuns ca el! Indignarea e justificată, ce să aibă de a face un român get-beget cu farafastâcuri străine pe care le cunoaşte doar de puţintică vreme? E o fandoseală, o sclifoseală. Sună caraghios în gura noastră, la fel cum suna franceza în gura personajelor lui Tolstoi (taman când îi invada Napoleon). Dar... Nu pot să mă disociez de pasajul respectiv. Îmi aparţine şi nu-l şterg. Chiar dacă e scris poticnit şi sună pretenţios, scâlciat, snob, iar cuvintele nu vin sau nu se potrivesc. Cuvintele potrivite poate nu există. Cum se traduce slam dunk? Trântit înăuntru? Dar alley oop? Hai sari? Play-off? Şi mai important, nu mă distanţez acum de el fiindcă entuziasmul pentru "senzaţii de import" pe care încercam să-l reproduc acolo este autentic. Exprimat stângaci din lipsă de termeni autentici, da. Dar autentic era faptul că aşteptam cu nerăbdare meciurile de baschet cu Pistonii de seara. Poate nerăbdarea nu atingea dimensiunile "febrei" cu care aşteptam meciurile din Mexic'86 sau Italia'90, dar zilele în care era finala NBA din anul acela treceau greu şi perspectiva nopţii petrecute la TV îndulcea corvoada zilei de lucru. Nu-mi mai păsa deloc de Mutu şi Piţurcă, ci de B-b-billups. În aceeaşi toamnă din 2004, finala ALCS la baseball New York Yankees - Boston Red Sox, o dramă în şapte acte, nu m-a lăsat să stau pe scaun. Odată ce am înţeles tradiţia din spatele rivalităţii, am simpatizat cu Red Sox şi pauza lor de 86 de ani fără titlu. Un fel de Rapid contra Steaua, sau Atlético - Real Madrid. Ca referinţă, rivalitatea Yankees-Red Sox (din 1901 încoace) e mai veche decât El Clásico Real-Barcelona (din 1928). Şi totuşi, sunt în continuare surprins că am fost atât de implicat emoţional... Astăzi nu mă mai implic. Dar, a fost fun... Sau, cum am mai auzit pe-aici, "am avut fun"... [... traducerea la fun (adjectiv)? Distractiv? Nu chiar, ăla ar fi mai mult entertaining, care e mai departe de tenta de amuzant care ne trebuie ... deci n-avem ... ]
PS: Traduceri mot-à-mot introduse de băieţii de la Divertis după ce au vizitat Diaspora:
Valentina Naforniţă, născută în satul Cuhneşti, raionul Glodeni. Urmează traseul: Cuhneşti → Ungheni (doar 15 km de Iaşi) → Chişinău → Bucureşti. Căştigă ediţia 2011 a concursului BBC Singer of the World. În finală o devansează pe favorita rusoaică Olesia Petrova, cu o combinaţie Donizetti, Dvořák, Gounod.
N.B. Printre foştii căştigători BBC SotW se numără Marius Brenciu (2001), fratele mai mic al lui Horia Brenciu. Îmi amintesc că şi Horia se îngrămădea mereu la cântat.
Deci Basarabia produce şi artişti clasici, nu numai O-Zone, Zdob şi Zdub, Pavel Stratan ... Atâtea talente, dintr-o populaţie de doar trei milioane jumate, scufundată în sărăcie ... Bravo lor, moldovenilor.
Am constatat că n-am scris nimic din domeniul meu, deci a sosit ceasul...
Nu ştiu cât de lent bate Windows în retragere dar cert e că bate în retragere. Nu pretind că ştiu cum stă treaba pe întreg globul, dar în cercul meu de cunoştinţe nu cunosc pe nimeni care să fi trecut de la Mac sau Linux la Windows. În schimb, foarte mulţi s-au convertit invers, de la Windows la Mac sau Linux. E un flux continuu. Unii chiar m-au surprins, fiindcă îi credeam foarte devotaţi Windows-ului. Dar odată ce au încercat "fructul oprit" (mărul mechintoş) şi au fost izgnoniţi din rai, nu prea au mai revenit la iadul Windows. O categorie mai mică, au renunţat la Linux pentru MacOS. E ceva în genul proverbului "once you go black you can't go back" adaptat la "once you go Mac, you can't go back". E o paralelă forţată între penisuri africane şi sisteme de operare, dar merge.
Eu am urmat aceeaşi traiectorie: calculator Felix din comerţul socialist (cu încărcare de pe banda de casetofon, că nu era altceva), apoi Windows ( ... că nu era altceva), Unix (la facultate, că era în vogă), Linux (la servici, că e singurul cu care se poate face treabă), şi MacOS la "maturitate" (că te face să te simţi burghez). Pe parcurs, am renunţat la produse Microsoft imediat ce a apărut o alternativă decentă, dar nu din snobism. N-am mai folosit MS Word de 20 de ani. Doar TeX (chiar şi pe Windows era o versiune EmTeX, acum domină LaTeX - o coproducţie Knuth - Lamport, devenit standard de facto pentru editare). N-am mai folosit Internet Explorer de vreo 15 ani, doar Mozilla/Firefox şi Safari. IE deţinea 96% din piaţă acum 10 ani, acum sunt sub 40%. La fel Outlook. Ultimul lucru pe care îl aştept e să apară SopCast pentru Linux/Mac şi atunci pot să nu mă mai ating de Windows. Pentru cei în necunoştinţă de cauză, SopCast e un soft chinezesc pentru văzut TV în direct (în special meciuri de fotbal) pe internet.
Îi dau perfect dreptate lui Steve Jobs când caracteriza produsele Microsoft ca total lipsite de bun gust sau simţ estetic.
Apple a câştigat enorm prin design. Deşi Mac-urile ar fi trebuit să fie apreciate pentru ce e înăuntru, nu pe dinafară. Dar au reuşit şi aşa. Produsele Microsoft sunt echivalentul ciurucurilor de plastic produse în China. Proaste, dar ieftine. Şi multe... O adaptare după vorba lui Lăpuşneanu către capul lui Moţoc ...
Cineva a încercat să folosească caracterizarea "Linux a fost la început copilul deştept şi urât iar Windows copilul frumos şi cu ceva semne de inteligenţă". După părerea mea Windows este copilul urât, prost, dar foarte băgăcios. Sunt convins că Linuxul nu a prins la mase din exact acelaşi motiv: nu are nici un plus estetic. Lumea ar trebui să-l folosească fiindcă este nu doar o altă mâncare de peşte faţă de Windows, ci din alt univers în privinţa eficienţei şi siguranţei (nu există viruşi, nu există cai troieni, nu există ecranul albastru al morţii, nu se blochează aproape niciodată ...). Ascensiunea Apple este încurajatoare pentru stadiul în care este omenirea: dacă frumosul prevalează înseamnă că nu suntem total pierduţi. Iar utilul cu plăcutul împreună cucereşte totul ...
Ca să fac un disclaimer (conform Google, se traduce "denegare de responsabilitate" -- wtf is "denegare" ??), ţin să precizez că nu am iPhone, fiindcă nu cred că l-aş folosi prea des. Nu am nici iPod. Deci nu pot fi învinuit că sunt un fanatic Apple. Iar Microsoft are merite indiscutabile în progresul civilizaţiei umane: au accelerat computerizarea făcând PC-ul accesibil tuturor.
Vorbind de "semi-divinităţi" (după Knuth şi Lamport în informatică, Jobs şi Gates în computere), din întâmplare am văzut ieri un episod din "Computer Chronicles", emisiunea de pe PBS care prin nu ştiu ce minune se dădea şi la noi prin anii '90, pe TVR sau pe ProTV. Episodul a fost în memoria lui Gary Kildall, fondatorul Digital Research, unul dintre pionierii uitaţi din lumea calculatoarelor, cel care a scris sistemul de operare CP/M. A murit din cauza unei bătăi într-un bar de motociclişti. Ehei, ce vremuri ... IBM-ul ar fi vrut să folosească sistemul de operare CP/M, net superior dar mai scump, şi nu DOS, pentru prima lor lansare de PC-uri, dar folclorul spune că Kildall a întrziat la întâlnirea de afaceri fiindcă se plimba cu avionul şi nu s-a înţeles cu avocaţii de la IBM. Pînă la urmă, IBM a lansat ambele variante de PC, una cu DOS (la 40 dolari) şi una cu PC/M (la 240 de dolari). Şi restul a fost istorie...
Când mă gândesc la şcoala noastră de acasă, de care nu mă plâng în general prea tare, cel mai tare mă enervează găurile imense pe care le-a lăsat în cultura noastră generală, mai ales la capitolul umanistică. Înţeleg motivele ideologice: comuniştii nu ne lăsau să citim material subversiv, dar chiar şi aşa e o tactică proastă: trebuie să ştii ce susţine tabăra adversă ca să-i poţi combate ideile. Dar, mă rog, probabil era clar că lupta de idei era inegală. Cine dracu' era de partea lor?
Zilele astea mi s-a "redeschis rana". Am văzut The Hitchhiker's Guide to the Galaxy (a.k.a. HHGG, sau H2G2). Filmul nu e cotat prea bine, nici de critici, nici de spectatori. Motivul principal, ca de obicei pentru un film făcut după o carte (mai precis, o trilogie în cinci volume ;o), este că nu e la nivelul cărţii. Eu n-am citit trilogia şi filmul mi-a plăcut. Chiar dacă aş fi citit cartea înainte tot cred că mi-ar fi plăcut, în mod obiectiv. Acum pot să-mi imaginez cam la ce nivel e cartea... Am auzit despre HHGG de la un coleg. Dar colegul era puţin într-o ureche şi nu puteam să iau în serios preferinţele lui (am făcut aceeaşi greşeală şi cu South Park, din motiv că îi plăcea unui coleg pe care îl detestam).
Prima constatare a fost că umorul lui Douglas Adams e pe gustul meu. Puţin absurd. Mi-am zis că are iz de Monty Python, ca să descopăr mai târziu că a colaborat cu grupul MP în anii '70. O mostră de Douglas Adams, ultimul lui discurs public, la University of Santa Barbara, cu o lună înainte de infarct:
Păi şi-atunci cum să nu te enervezi la cât de handicapaţi intelectual ne-au lăsat trogolodiţii de proletcultişti? Am înghţit o turmă de teoreme (de-ale lui Cauchy şi Cebâşev şi Tihonov şi 'zda mamii şi-a lagranjului lor cu tot). La ce ne-au folosit? Vorba miliţianului când fiu-su era uimit câte limbi ştia un turist străin. Turistul întreabă încotro e gara în vreo şapte limbi, fără succes în faţa prostănacului de miliţian. Băiatul zice: "Tată, ai văzut câte limbi ştia nenea ăla?", şi miliţianul: "Ei, şi la ce i-a folosit?".
Câteva citate din Adams (celebre se pare pentru restul lumii):
"I love deadlines. I like the whooshing sound they make as they fly by."
"You live and learn. At any rate, you live."
"Humans are not proud of their ancestors, and rarely invite them round to dinner."
"In those days spirits were brave, the stakes were high, men were real men, women were real women and small furry creatures from Alpha Centauri were real small furry creatures from Alpha Centauri."
"Nothing travels faster than the speed of light with the possible exception of bad news, which obeys its own special laws."
"The major difference between a thing that might go wrong and a thing that cannot possibly go wrong is that when a thing that cannot possibly go wrong goes wrong it usually turns out to be impossible to get at or repair."
"Anyone who is capable of getting themselves made President should on no account be allowed to do the job."
"Anything that is in the world when you're born is normal and ordinary and is just a natural part of the way the world works. Anything that's invented between when you're fifteen and thirty-five is new and exciting and revolutionary and you can probably get a career in it. Anything invented after you're thirty-five is against the natural order of things."
