Un semn clar că lumea se schimbă este că Uniunea Europeană are astăzi un membru cu numele de -istan: Absurdistan, cunoscut anterior sub numele de România.
Numele este şi el plagiat (
Politische Studien, 1971), ca să fie în concordanţă cu situaţia.
Afinitatea românilor pentru absurd a fost clar prevestită de Eugen Ionescu.
La 100 de ani de la moartea lui Caragiale (1912) nu putem constata decât că toate personajele lui trăiesc şi acum în România. Ba chiar prin mutaţii şi încrucişări succesive au dat naştere la ceva mai abitir, ca gândacul de Colorado devenit rezistent la DDT...
Caragiale spunea că principala lui sursă lui de inspiraţie a fost un anume
Cilibi Moise, un Mark Twain al Valahiei pomenit până şi de George Călinescu în Istoria lui, dar între timp uitat. Tare aş vrea să citesc ceva de Cilibi Moise...
PS: Am recitit şi sfârşitul "
Scrisorii a III-a". În timpul şcolii am suferit de o supra-doză de Eminescu şi nu l-am apreciat la adevărata valoare, acum, după o pauză benefică, îl pot gusta.
Şi recitindu-l am impresia că Eminescu a avut de-a face cu strămoşii direcţi ai lui Ponta,
nesătui de minciună şi
câştig fără muncă:
"Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire."
Şi liberalul Antonescu este prezent:
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Marii clasici, dragilor...
Nu degeaba-s clasici.
Şi nu degeaba-s mari...
